Sony şi DxO Image Science oferă utilizatorilor interesaţi o licenţă gratuită de DxO FilmPack 3 Essential Edition.
Softul poate fi descărcat şi instalat până la 31 octombrie 2013 de pe site-ul DxO, iar codul de activare va fi trimis pe adresa de email furnizată de utilizatori (se trimite instant, verificaţi şi folderul de spam dacă n-aţi primit).
DxO FilmPack este un plugin pentru Lightroom / Photoshop, funcţionând şi de sine stătător. Softul emulează în jur de 40 versiuni ale filmelor analogice Fuji, Kodak, Agfa, Polaroid şi Ilford.
În prezent, DxO FilmPack a ajuns la versiunea 4, şi este disponibil în două variante: Essential Edition (79 Euro) şi Expert Edition (129 Euro). Pe adresa de email furnizată la descărcarea licenţei gratuite veţi primi şi un cod de reducere pentru DxO FilmPack 4, ambele versiuni.